Iran: războiul care poate redesena lumea

A trecut o lună de la începutul acestui conflict. În tot acest timp, am urmărit atent evenimentele și am încercat să înțeleg ce se întâmplă. Cred că mi-am format o imagine de ansamblu — desigur, este doar o perspectivă personală — pe care vreau să o aștern pe hârtie.

Se poate afirma că nici SUA, nici Israelul nu au interesul unui conflict foarte lung, din cauza costurilor economice, electorale și militare. Totuși…

Sunt convins că acest conflict dintre SUA, Israel și Iran se va întinde pe câțiva ani și va influența semnificativ lumea în care trăim. Nu voi relua aici ce am scris în articolul anterior, însă cred că ne aflăm exact în punctul în care începe să se contureze o nouă ordine geopolitică, foarte diferită de cea care a existat până acum.

Mai jos explic de ce cred acest lucru.

De ce cred că SUA se pregătește pentru un conflict militar de durată

Potrivit unor relatări, Joe Kent, aflat într-o poziție-cheie în zona americană de contraterorism, și-ar fi dat demisia susținând că războiul cu Iranul nu este justificat și că nu există dovezi suficiente în acest sens. Dacă Iranul nu reprezenta o amenințare imediată, atunci de ce a fost atacat? Una dintre explicații ar putea fi dorința de a schimba echilibrul de putere din Orientul Mijlociu.
Un nou regulament al armatei SUA din 20 martie (Army Regulation 601–210) arată că vârsta maximă de înrolare a fost ridicată de la 35 la 42 de ani și că regulile privind recruții cu antecedente sau condamnări legate de droguri au fost relaxate. Întrebarea firească este: de ce au americanii nevoie de mai mulți recruți?
Pete Hegseth, aflat la conducerea Pentagonului, are un tatuaj controversat, „kafir”, tradus de regulă prin „infidel” sau „necredincios”, fiind un mesaj islamofob. Pentru mulți, acest detaliu poate spune ceva despre raportarea sa la lumea musulmană și despre felul în care ar putea privi actualul conflict.
Propunerea de pace în 15 puncte avansată de SUA pare mai degrabă o formulă de capitulare pentru Iran. De regulă, atunci când nu îți dorești cu adevărat acceptarea unei propuneri, incluzi condiții imposibil de îndeplinit: limitarea severă a producției de rachete, predarea uraniului procesat până în prezent și alte concesii greu de acceptat pentru partea iraniană.
La 24 martie 2026 s-au observat mișcări bursiere spectaculoase (conform Financial Times), de 580 de milioane de dolari, cu puțin timp înainte ca Donald Trump să anunțe că negocierile cu Iranul merg foarte bine, deși Iranul a negat ulterior acest lucru. O astfel de sincronizare ridică întrebări serioase despre cine a avut acces din timp la informație și cine a profitat financiar de pe urma ei. Pot doar să speculez că aceste măsuri au fost luate acum deoarece, dacă războiul va continua, bursele ar putea fi influențate negativ, iar încrederea în ele ar putea scădea.
ONU, FMI și alte instituții internaționale construite pe baza unei ordini promovate în mare măsură de SUA par tot mai des ignorate chiar de cei care au contribuit la configurarea lor. În momentul în care nu mai respecți regulile create de tine, ordinea pe care ai construit-o își pierde legitimitatea. Dacă lumea ajunge să accepte războaie preventive ca regulă, atunci dreptul internațional riscă să devină pur formal. Astfel, se ajunge să se permită continuarea unor conflicte fără sfârșit.
Din ultimele informații reiese că SUA aduc tot mai mulți soldați în regiune. Nu cred că este vorba doar despre o postură defensivă sau despre protejarea statelor din Golf împotriva dronelor și rachetelor. Mult mai probabil, asistăm la pregătirea unui conflict de amploare împotriva Iranului — unul care, în opinia mea, riscă să se transforme într-un al doilea Vietnam. Iar odată ce trimiți trupe într-o asemenea regiune, devine foarte greu să le mai retragi fără costuri politice și simbolice uriașe.

De ce i-ar conveni acest război pe termen lung Israelului

Israelul ar putea purta războaie în regiune, cucerind sau anexând noi teritorii, fără a fi tras la răspundere de comunitatea internațională, sub pretextul eliminării amenințărilor teroriste susținute de Iran. În această logică intră Cisiordania (West Bank), sudul Libanului și, posibil, anumite zone din Siria.
Pentru Israel ar fi convenabil ca lumea arabă să fie, în ansamblu, mai slabă, mai săracă sau chiar în colaps. O asemenea situație i-ar permite să devină hegemonul regiunii și să o controleze militar și economic.
De asemenea, Israelul are nevoie de timp pentru a finaliza evacuarea palestinienilor din Gaza și pentru a putea deschide drumul unor proiecte de reconstrucție de tipul „Project Sunrise”, despre care s-a scris că ar urmări transformarea Gazei într-o metropolă high-tech.

Dacă ideea „Marelui Israel” este într-adevăr urmărită de anumite cercuri de putere, atunci nu este exclusă apariția unor noi ofensive militare, inclusiv în direcția Egiptului, Iordaniei sau Irakului. Chiar dacă un război pe atâtea fronturi ar fi extrem de dificil, un conflict de lungă durată cu Iranul poate crea pretexte pentru extinderea ulterioară a operațiunilor.

În urma acestui război, Israelul ar putea câștiga și aliați musulmani, ceea ce altădată părea imposibil. Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite ar putea deveni parteneri mai apropiați ai Israelului, iar pe termen lung chiar să intre într-o zonă mai puternică de influență israeliană (acum fiind sub influența SUA).

De ce i-ar conveni acest război pe termen lung SUA

Atâta timp cât tranzacțiile energetice internaționale se fac în continuare în dolari, iar sistemul petrodolarului rămâne funcțional, SUA își păstrează un avantaj monetar și strategic uriaș. Se poate specula că, atât timp cât SUA dețin controlul asupra puterii petrodolarului, pot emite dolari și îi pot introduce pe piețe prin metode mai mult sau mai puțin corecte.
Prețurile ridicate la petrol și gaze aduc profituri uriașe companiilor americane din domeniul energetic. Din această perspectivă, un conflict prelungit într-o regiune-cheie pentru energie poate avantaja economic SUA.
Cel mai mare exportator mondial de petrol, produse petroliere și gaze – privite ca un mix unitar de resurse energetice – este, de departe, SUA. Prețurile ridicate generează profituri considerabile pentru companiile americane din domeniu. În 2024, valoarea totală a exporturilor se apropia de 300 mld. USD, în timp ce Arabia Saudită se situa pe locul al doilea, cu sub 200 mld. USD.
SUA nu își pot permite, în logica propriei strategii, să lase controlul regiunii în mâna Iranului. O retragere care ar fi percepută ca abandon al zonei ar echivala, simbolic și geopolitic, cu o înfrângere.
Europa riscă să devină tot mai dependentă energetic de produsele petroliere americane. Din acest punct de vedere, SUA și-ar păstra un control puternic asupra Europei, folosind energia ca instrument de influență.
În esență, SUA și-ar încurca astfel competiția principală — China și, într-o anumită măsură, Europa — în timp ce, în emisfera vestică, rămân relativ bine poziționate în raport cu resursele de care au nevoie. În mod indirect, și Rusia ar putea beneficia de creșterea prețurilor la petrol și gaze.

De ce nu cred că Iranul va ceda prea curând

În primul rând, unii analiști susțin că Iranul se pregătește pentru un asemenea război de peste 20 de ani. Chiar și logic, întrebarea este legitimă: de ce ar investi o țară cu probleme economice majore în dezvoltarea unor drone performante, precum Shahed, pe care le-a și vândut Rusiei?
Iranul și Israelul se amenință reciproc de foarte mulți ani. Benjamin Netanyahu vorbește despre pericolul nuclear iranian încă din 2002, iar subiectul a fost reactivat periodic în politica americană. Pe de altă parte, și liderii iranieni au făcut de-a lungul timpului declarații foarte agresive la adresa Israelului, precum cea din 2015, când Ali Khamenei afirma că, în 25 de ani, Israelul nu va mai exista ca stat.
Deși cred că iranienii își doresc, în mod real, încheierea războiului, propunerile lor de pace par la fel de greu de acceptat pentru SUA: retragerea bazelor americane din Orientul Mijlociu și plata unor despăgubiri. O asemenea formulă ar fi interpretată de Washington ca o înfrângere, iar toate părțile știu că este aproape imposibil de acceptat.
Cu cât Iranul rezistă mai mult, cu atât cresc șansele sale de a influența pe termen lung tranzitul prin strâmtoarea Ormuz și de a obține venituri importante din această poziție strategică prin taxarea navelor care o tranzitează.
Iranienii au fost printre primii producători în masă de drone de atac (foarte temute pe frontul din Ucraina) și au dezvoltat, de-a lungul timpului, numeroase tipuri de rachete, multe dintre ele prezentate public. Este posibil ca SUA și Israelul să fi subestimat nivelul lor real de pregătire.
Iranul pare să primească, direct sau indirect, experiență, tehnologie și informații de intelligence din partea Rusiei. Atât timp cât beneficiază de sprijin, este firesc să fie încurajat să continue, exact cum s-a întâmplat și în alte războaie prin procură. Se pare că rușii au discutat cu SUA și au propus ca americanii să nu mai ofere informații de intelligence ucrainenilor, iar în schimb ei să nu mai furnizeze informații iranienilor. Totuși, SUA au refuzat această propunere (conform Mediafax).
Există informații care sugerează că Iranul beneficiază de sprijin tehnologic din partea Chinei, inclusiv prin sistemul de navigație BeiDou, echivalentul GPS‑ului american. Dacă această colaborare este reală, ea ar putea reduce capacitatea adversarilor de a bruia dronele și rachetele iraniene, care până acum par să fi avut o precizie foarte ridicată.
Iranienii aparțin unei civilizații foarte vechi, cu un puternic orgoliu istoric și o mare capacitate de rezistență în astfel de momente. Chiar dacă mulți cetățeni nu sunt mulțumiți de conducerea politică (asemănătoare pe alocuri cu regimul lui Ceausescu), atacurile externe pot produce exact efectul opus celui scontat: consolidarea unității interne.
Din punct de vedere geografic, Iranul este o fortăreață montană, cu mii de peșteri naturale și cu o rețea veche de 30-40.000 de galerii subterane și canale, cunoscute sub numele de qanat sau kaniz. Comparativ cu Irakul, unde terenul era mult mai expus, Iranul are un avantaj defensiv uriaș. De aceea, nu exclud repetarea unui scenariu asemănător Vietnamului, într-o formă adaptată reliefului și specificului regiunii.
Iranienii au văzut ce s-a întâmplat în Irak după intervenția americană: haos, crime, jafuri și distrugere. Tocmai de aceea, chiar și cei care nu își iubesc regimul ar putea lupta împotriva unei intervenții externe cu mult mai multă determinare decât se estimează din afară. Iar propaganda iraniană pare eficientă.

Cine ar avea de pierdut

În război, cei mai fricoși sunt banii. Banii vor pleca primii din Orientul Mijlociu, iar regiunea va fi grav afectată. Statele din Golf ar putea fi devastate economic. Turismul, îngrășămintele, petrolul și gazele nu vor mai fi surse stabile de venit în aceeași măsură ca până acum.
Securitatea alimentară globală ar putea fi pusă în pericol de lipsa îngrășămintelor, care depind direct sau indirect de energie și de petrol. Țările sărace din Africa și Asia ar fi probabil cele mai afectate.
Combustibilii foarte scumpi ar genera creșteri de prețuri de 10–30% la majoritatea produselor din Europa, în timp ce în țările sărace ar putea apărea lipsuri severe.
S-ar scumpi o întreagă categorie de produse în care petrolul este o componentă esențială: plastice, anvelope, haine sintetice, cosmetice, detergenți, vopsele, adezivi, asfalt, unele medicamente și electronice.
Nici SUA nu ar scăpa de inflație, iar acest lucru ar putea duce la pierderea încrederii în Donald Trump și în administrația sa.
Zborurile dintre Europa și Asia ar deveni mult mai scumpe. Este foarte probabil să vedem o reducere a traficului și o creștere accentuată a tarifelor.
Tot ce conține microprocesoare s-ar putea scumpi, inclusiv pe fondul unor probleme de aprovizionare cu heliu produs tot în GCC, resursă importantă pentru această industrie.
Europa s-ar putea confrunta cu un nou val masiv de migrație din Orientul Mijlociu, mult mai amplu decât cele văzute până acum.
Locuitorii marilor metropole vor avea și ei de pierdut. Viața urbană ar putea deveni tot mai sufocantă și mai scumpă. Cei care se pot retrage la țară sau într-un mediu mai autonom ar avea un avantaj important, pentru că și-ar putea produce mai ușor o parte din energie și hrană.
Cred că, în articolul anterior, am fost chiar prea blând în ceea ce privește previziunile pentru Europa. Deși unii m-au criticat, vreau să repet un lucru: sunt, înainte de toate, pro-român și, în al doilea rând, pro-european. Faptul că am o notă critică la adresa Europei sau a României nu înseamnă că mi-am pierdut încrederea în ele. Dimpotrivă, tocmai pentru că îmi pasă cred că trebuie să spun când lucrurile nu merg într-o direcție corectă. Europa pare tot mai ignorantă și mai incapabilă în fața acestor evenimente geopolitice majore. Nu cred că este sănătos să punem imediat etichete de tipul „pro-rus” sau „pro-iranian” oricui are o opinie diferită. Un asemenea mod de a gândi produce izolare mentală și negarea realității. Orice opinie argumentată merită tratată cu respect, chiar și atunci când nu ne place.

Speculații

Conflictele care implică Rusia, Iranul și, eventual, în viitor, Taiwanul ar putea pune în pericol cablurile submarine care susțin conexiunea globală la internet. Într-un asemenea scenariu, anumite regiuni ale lumii ar putea rămâne fără internet sau ar putea avea conexiuni mult afectate între continente.
Aceste războaie pot genera crize alimentare globale și chiar foamete în țările sărace, din cauza lipsei îngrășămintelor. Țările puternice se vor adapta mai ușor, dar cele vulnerabile riscă să rămână complet pe dinafară.
Unii speculează că Israelul ar putea urmări distrugerea, accidentală sau nu, a moscheii Al-Aqsa și a Domului Stâncii din Ierusalim.
Este foarte posibil ca Europa să se confrunte cu un val uriaș de migranți pe fondul sărăcirii și al destabilizării Orientului Mijlociu. În timp, această presiune poate genera probleme sociale și politice complexe.
Există și riscul teoretic ca, în situația în care SUA și Israelul ar considera că pierd războiul, să fie luată în calcul opțiunea nucleară. Totuși, cred că acest risc rămâne redus. Mai probabil, înainte de o astfel de escaladare, Rusia ar transmite că va reacționa, iar această posibilitate ar bloca pasul final. Într-un asemenea scenariu, Putin ar fi perceput ca un fel de erou pentru că ar fi oprit un război nuclear.
Nu cred că lumea se va mai întoarce vreodată la vechea ordine.

Aspecte care ridică semne de întrebare

De regulă, aurul crește în perioade de război. Totuși, în luna martie a existat o corecție puternică, de la aproximativ 5.400 USD la 4.200 USD. Nu am găsit o explicație economică suficient de clară pentru acest fenomen. Mă gândesc că este posibil ca unii speculatori să fi știut din timp cursul evenimentelor și să fi profitat.
În luna martie, Ucraina pare să își fi concentrat atacurile asupra rafinăriilor și fabricilor de îngrășăminte chimice din Rusia, în condițiile în care aceste resurse pot deveni critice pentru Europa în viitorul apropiat. Iar Europa finanțează, indirect, aceste acțiuni. Rămâne întrebarea: cât de înțeleaptă este această strategie în actualul context geopolitic?
Au apărut informații potrivit cărora portavionul american USS Gerald R. Ford, care a costat aproximativ 13 miliarde de dolari, s-ar fi retras din conflict după doar câteva zile de război. Varianta oficială ar fi fost izbucnirea accidentală a unui incendiu. După acest episod, și celălalt portavion din zonă s-ar fi îndepărtat de teatrul principal de operațiuni, spre largul Oceanului Indian.

Discutam cu ani în urmă, într-un cerc de prieteni, despre posibilitatea apariției unui moment critic în care lumea va încerca să renunțe la dolar ca monedă dominantă în tranzacțiile cu petrol și gaze. Cred că acum asistăm tocmai la această luptă pentru petrodolar. Acest mecanism a oferit SUA o putere economică uriașă.

De fapt, acest război răspunde mai multor interese suprapuse:

pe de o parte, există dorința de a slăbi hegemonia SUA și sistemul petrodolarului;
pe de altă parte, există dorința de a distruge sau slăbi cel mai important inamic al Israelului din Orientul Mijlociu, pentru Israel de a cuceri noi teritorii și, în același timp, de a păstra petrodolarul și hegemonia americană în regiune;
din păcate, am impresia că liderii care au desenat aceste obiective nu au gândit și un plan coerent pentru atingerea lor.

Cum s-ar putea termina războiul

Dacă Iranul își epuizează resursele, nu mai poate produce armament, iar economia sa intră în colaps, atunci este posibil să capituleze. Totuși, un asemenea moment este greu de anticipat. Și în cazul Rusiei s-a spus încă din primul an de război că va intra rapid în faliment, iar realitatea a fost alta.
Cred că ar putea exista o mică șansă pentru o încetare a războiului în toamnă, după alegerile de la mijloc de mandat din SUA, din 3 noiembrie. O a doua fereastră ar putea apărea spre finalul mandatului lui Trump, adică peste aproximativ doi ani și jumătate.
În acest moment, oprirea războiului cred că ar putea veni doar prin înlocuirea actualei conduceri din SUA sau prin apariția unor noi hegemoni regionali — Israel, China ori Rusia — care să preia controlul. Totuși, și acest scenariu pare puțin probabil.

Pe măsură ce trece timpul, chiar dacă războiul nu va mai conveni SUA sau Israelului, le va fi tot mai greu să se retragă. Este ca la cazinou: după ce ai pierdut o sumă mare, nu mai vrei să pleci, sperând că o vei recupera.

Dacă în SUA se va păstra aceeași logică politică, războiul poate continua mulți ani de acum înainte.

Cum ne raportăm la această perioadă

Cred că cel mai bun lucru pe care îl putem face este să ne vedem de viețile noastre, chiar dacă ele vor deveni mai grele din punct de vedere economic, să-i ajutăm pe cei care nu mai pot și să privim cu optimism spre viitor. În câțiva ani, lucrurile se vor schimba și vor intra pe un alt făgaș. Dar cred că termenul-cheie al acestei perioade este reziliența.

Poate ar trebui să ne gândim și la câteva schimbări în viețile noastre:

să trecem de la materialism la spiritualitate;
să mutăm accentul de la individualism către comunitate și familie;
să avem încrederea de a transfera mai multă putere și responsabilitate de la generațiile vârstnice către cele tinere.

Ce poate însemna pentru România

Pentru România ar putea exista totuși și un efect pozitiv: am putea fi forțați să procesăm mai mult din propriile materii prime, în special în zona alimentară. Dacă prețurile cresc puternic pe piața internațională, inclusiv din cauza transportului, atunci diferența de cost ar putea face rentabile investițiile locale în procesare. Cu alte cuvinte, ar putea apărea și o relansare economică mai rapidă pe anumite segmente. Totuși, cred că va trebui să ne obișnuim cu prețuri cu 10–30% mai mari și cu lipsa unor produse.

De asemenea, s-ar putea consolida poziția strategică a României în spațiul european din perspectiva energiei și a resurselor naturale.